Pe 5 septembrie, nu mergem doar la o simplă degustare. Mergem cu Corksmobilul direct la Crama Alira, pentru o experiență pe care o trăiești o singură dată pe an: bucuria culesului de struguri, magia unui apus printre vii și suficient de multe motive cât să nu stai acasă.
Destinația noastră este evenimentul Harvest Experience by Alira, o zi dedicată pasionaților care vor să descopere farmecul toamnei în podgorie, unde vedeta va fi însăși recolta, de la primul ciorchine cules până la ultimul pahar ridicat la apus pe rooftop.
Și pentru că tot mergem până la Alira, nu mergem oricum. Ne așteaptă o zi întreagă de răsfăț vinicol și nu numai:
- Golden Hour by Alira cu un live sunset set susținut de Andi Moisescu direct pe rooftop-ul cramei
- Harvest Challenge, concursul de cules struguri direct din vie, cu premii speciale
- Alira Lab – Make Your Own Wine (pentru primii 50 de înscriși), unde îți creezi, îmbuteliezi și iei acasă propriul cupaj
- Tur ghidat în crama Alira și degustare continuă, alături de preparate culinare pregătite special pentru noi
- Kids Corner, unde cei mici descoperă tradiția prin joacă și îmbuteliază must
Pe scurt: ne vedem la 10:00 în Piața Victoriei (chiar în centru), urcăm în Corksmobil de dimineață și plecăm special pentru o experiență premium, unde vinul bun vine la pachet cu muzică, mâncare, peisaj și tot contextul ăla care face o zi să merite din plin. Ne întoarcem spre casă fericiți (și probabil cu câteva sticle în plus), cu sosire în jur de 00:00 – 01:00.
Prețul este de 560 RON / persoană, iar noi vă asigurăm transportul integral către Crama Alira și înapoi + acces la eveniment + Prosecco & Cava în Corksmobil.
Dacă iubești vinul, excursiile cu sens și evenimentele care nu se întâmplă chiar în fiecare weekend, locul tău e cu noi.







