Vinuri, bucate și povești din Andaluzia maură

Vulturii Valahiei Banner
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Vulturii Valahiei, prin prezența Mariei Miu, președinta asociației, care va completa seara cu povești despre gastronomia andaluză și influențele musulmane care au lăsat urme adânci în cultura iberică.

Află toate detaliile evenimentului mai jos👇

📅 Marți, 26 august | 🕖 19:00

Pentru prima dată la Corks, aducem în farfurie bucătăria secolului XIII din Andaluzia maură – o lume unde mirodeniile Orientului se împleteau cu ingredientele iberice și dădeau naștere unor rețete ce păreau desprinse dintr-un basm.

Este un eveniment unic, o întâlnire între istorie, gastronomie și vinuri, pe care nu am mai încercat-o până acum.

🍴 Meniul istoric al serii

  • Ahrash, chiftele de pește cu condimente orientale
  • Thumiyya, găină cu usturoi, simplă și intensă
  • Miel fript ca la Ceuta, carne fragedă, aromată cu mirodenii maure
  • Qataif abbasid, desert cu aluat fin și umpluturi dulci, servit ca în palatele califilor 

🍷 Vinurile alese să însoțească povestea

  • Cava Fontellada 
  • Javier Ruiz Verdejo
  • Sospechosa Tinto Red
  • Vin de Xeres / Jerez Golden Oloroso

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Vulturii Valahiei, prin prezența Mariei Miu, președinta asociației, care va completa seara cu povești despre gastronomia andaluză și influențele musulmane care au lăsat urme adânci în cultura iberică.

O seară în care mâncarea devine istorie, iar vinurile o continuă.

📍 Locurile sunt limitate – rezervă-ți acum biletul și pregătește-te pentru o experiență rară, unde gastronomia medievală întâlnește paharul modern.

 

Ce spun clienții noștri?

Locație pe hartă

Mai multe evenimente

Vinuri, bucate și povești din Andaluzia maură